Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Stolna. La fața locului a fost mobilizat echipajul de la Punctul de Lucru Florești, alături de două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă. Forțele au găsit sub un pod un autoturism avariat. Pe bancheta din spate se afla un tânăr de aproximativ 30 de ani, conștient, dar cu multiple traumatisme. Pentru a nu agrava starea medicală a acestuia, pompierii l-au extras în siguranță folosind echipamentele din dotare. Ulterior, după ce au parcurs un traseu accidentat, l-au predat pe targă echipajelor medicale. Victima a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.